Vanitas

Nu-ţi mai pot cânta

Romanţe,

Toate tac

În jurul meu,

Fals se duce

Cursul vieţii,

Negăsind

Un cântec nou...

Agent secret

Mi-a fost iubirea,

Dar nu ştiu când

S-a demascat...

Nu-ţi mai pot cânta

Romanţe,

Şi, desigur,

Le-am uitat.

George Bacovia

Un soldat...

Un soldat ţinându-se cu mâinile

de marginea unui nor...

De bocancii lui, cu mâinile încleştate

se ţine alt soldat. De bocancii lui

altul, apoi altul, apoi altul şi altul,

şi-aşa până-n miezul pământului.

Eu mă las s-alunec pe şirul lor

ca pe-o frânghie,şi-alunecând, cataramele

centurilor lor, îmi zgârie faţa.

Şi-alunecând, îmi zgârie pieptul

şi-alunecând, alunecând, îmi sfâşâie

fâşii de carne,

şi-alunecând, alunecând rămâne din mine

numai scheletul.

Când în sfârşit ajung, mă-ntind cu tâmpla

pe o piatră.

În timp ce dorm, fâşiile smulse

se-ntorc de sus şi mă-nvelesc.

M-ajunge din urmă şi sângele pierdut,

şi durerea.

Deschid ochii, mă uit.

Coloana de soldaţi, nu se mai vede.

Probabil că vântul a-mpins-o

cu nor cu tot, în altă parte.

Nichita Stanescu

Poezia

Poezia este ochiul care plânge.

Ea este umărul care plânge,

ochiul umărului care plânge.

Ea este mâna care plânge,

ochiul mâinii care plânge.

Ea este ţapa care plânge,

ochiul călcâiului care plânge.

O voi, prieteni,

poezia nu este lacrimă

ea este însuşi plânsul,

plânsul unui ochi neinventat,

lacrima ochiului

celui care trebuie să fie frumos,

lacrima celui care trebuie să fie fericit.

Nichita Stanescu

Ce e amorul?

Ce e amorul?

E un lung

Prilej pentru durere,

Căci mii de lacrimi nu-i ajung

Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea

El sufletul ţi-l leagă,

Încât să n-o mai poţi uita

Viaţa ta întreagă.

Dar încă de te-aşteaptă-n prag

În umbră de unghere,

De se-ntâlneşte drag cu drag

Cum inima ta cere:

Dispar şi ceruri şi pământ

Şi pieptul tău se bate,

Şi totu-atârnă de-un cuvânt

Şoptit pe jumătate.

Te urmăreşte săptămâni

Un pas făcut alene,

O dulce strângere de mâini,

Un tremurat de gene.

Te urmăresc luminători

Ca soarele şi luna,

Şi peste zi de-atâtea ori

Şi noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viaţa ta

De doru-i să nu-ncapă,

Căci te-a cuprins asemenea

Lianelor din apă.

Mihai Eminescu

Rondelul meu

Când am fost ura am fost mare,

Dar, astazi, cu desavarsire

Sunt mare, ca mă simt iubire,

Sunt mare, căci mă simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,

Dar te ridici mai sus de fire

Când ti-este inima iubire,

Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,

Prin viata trecem în nestire,

Dar mangaierea e-n iubire,

De-ar fi restristea cat de mare,

Si inaltarea e-n iertare.

Alexandru Macedonski

Ego

Tot mai tăcut si singur

În lumea mea pustie --

Si tot mai mult m-apasă

O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,

Reiese-atât de bine --

Aceeasi nepăsare

De oameni, si de tine.

George Bacovia

Fior

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,

Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,

Poate-i doar vântul ce limpede sună,

Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună

Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă

Mi-au picurat o otravă de gheaţă,

Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,

Abur ori duh străveziu de poveşti,

Care-ai pătruns şi îmi macini mereu

Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă - acelaşi mi-i chipul

Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.

Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni

N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,

Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,

Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,

Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, ori ce eşti,

Abur ori duh coborât din poveşti,

Undă prelinsă să mă învenine,

Stea fulgerată în mine?

Nicolae Labis

Clipa aceea

Câteva cuvinte, ţi-ai spus,

doar câteva cuvinte, şi ai creat

o întreagă istorie, al cărei prezent

este deja ieri, aşa cum mâine

va fi doar trecutul aceluia

ce-l va lăsa în urmă, pierdut

pentru totdeauna...

Doar un cuvânt, îţi spui,

doar un cuvânt, şi te-apropii

în drumul tău de nebănuitul pas

spre necunoscut, fără să te sperii

de gândul acela care eşti şi nu eşti

tu, de clipa aceea în care poţi să fii

şi eşti...

Elena Liliana Popescu

Dans în ploaie

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,

Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,

Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,

Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc

Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.

Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,

Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt

Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -

Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,

Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,

lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -

Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,

Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

Ana Blandiana

Fără punctuatie

- Care apropie oamenii, ai spus?

Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.

- Poate în palma.

- Eu nu ghicesc decât în talpa.

- Ce semn de punctuatie?

- Nimic, adica pune un numar.

Ce numar porti la pantofi?

- 36.

- Foarte bine, 36 mă inspira.

Oricum, e un numar cistigator

-Imi place cum inchizi tu ochii.

Atunci când inchid ochii, plutesc.

Marin Sorescu

1,2 si 3 Mai in imagini

Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,

Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,

Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre

Pe ele niciodată lumina nu se stinge ...

Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,

Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,

Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază

În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.

Arareori un vultur cu aripe bălane

Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,

Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,

Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.

Vasile Voiculescu